Obsesia pentru sistematizare, o obsesie inteioara a fiintei umane, ne-a adus in pragul de a nu mai face distinctie intre valoare si non-valoare. Ceea ce este si mai debusolant este faptul ca tot mai multe adevarate valori se transforma in valori virtuale, valori care pe zi ce trece isi pierd din caracteristicile ce le-au facut sa se impuna drept adevarate valori.
Valorile umanitatii sunt deformate, bruiate, gresit interpretate ori scoase din context pentru a le oferi “o noua lumina”, o lumina care de cele mai multe ori este insotita de o infinitate de umbre si penumbre. Daca penumbra este zona gri a adevaratei valori, umbra reprezinta partea dorsala a valorii si anume non-valoarea.
Dupa cum stim orice umbra, iluminata corespunzator, poate deveni lumina, si invers orice lumina lipsita de iluminare poate sa se transorme intr-o umbra. De aceea “scara valorilor” , privita ca o pozitie a unei lumini intr-un anumit loc, depinde de o variabila, si nu de o constanta, cum le-ar placea la unii sa creada, si anume de pozitionarea “izvorului de lumina”.
Cine este “izvorul de lumina”? De unde provine el? Cine il pozitioneaza? Unde il pozitioneaza si de ce? Cine este interesat de pozitia lui? Raspunsul putem sa-l cautam in ceea ce se intampla in jurul nostru, in lucrurile care ni se par minuscule dar care ne influenteaza totusi pe fiecare intr-o mare masura, in lucrurile care ne impun standarde, fara chiar a ne da seama ca de fapt nu noi alegem standarul, etalonul, ci el ne alege pe noi. Etalonul este deci mijlocul prin care putem masura gradul de “iluminare” a unui punct pe scara valorilor. Pentru fiinta umana, spre exemplu, etalonul este inca Iisus Hristos (daca consideram crestinatatea majoritara), pentru greutate gramul, pentru volum metrul cub, pentru distanta metrul, pentru timp secunda etc. Acelasi etalon se poate aplica simultan aceluiasi subiect. Spre exemplu spunem ca Georgescu are 70 de kilograme, aproximativ 1,8 metrii cubi, 1.60 inaltime, si o lista lunga de pacate. Am caracterizat pe Georgescu asezandu-l pe coordonatele corespunzatoare in scara valorilor, folosind etaloanele de mai sus.
Din intreaga „filosofie“ de mai sus tragem concluzia ca cine schimba etalonul, automat modifica si scara valorilor, lipsind-o de puncte, sau dandu-le punctelor alte coordonate. Iiisus Hristos nu este, spre exemplu, pentru un ateu un etalon, de accea ateul nu va avea aceleasi coordonate ca si crestinul, pentru luptatorii de sumo etalonul greutatii nu este acelasi ca si pentru fotomodele, pentru jucatorii de baschet etalonul lungimii nu este acelasi cu cel al jokeilor, etc.
De ce toata “filosofia” asta? Pentru ca suntem orbi, si devenim din ce in ce mai orbi pe zi ce trecem. Daca o turma de oi se ghideaza dupa magar, ori dupa cioban, ori dupa caine, noi, la ora actuala, nu vrem nici ciobani, nici caini, nici magari, ori cei pe care ii avem sunt orbi si ne poarta aiurea, in locuri lipsite de iarba. Ne plimbam astfel, uitand ca adevaratul nostru scop este iarba si nu plimbarea, si obisnuindu-ne cu mersul(ca doar obisnuinta este a doua natura), facem din el scopul si uitam de iarba.
Nehranindu-ne si neatingandu-ne scopul transformam automatismul mersului in scop si incepem sa ne hranim cu iluzia mersului.
Cati dintre noi nu fugim de-a binelea? …..Desi suntem constienti ca suntem orbi si ca ne lipseste si bastonul. Cati dintre noi nu ajungem sa vedem decat linia de demarcatie a benzilor fara sa vedem verdeata din imprejurul autostrazii? …….. Multi, mult prea multi.
Ghidati de “autostrada imaginara” nu mai stim care ne sunt etaloanele, nu mai putem masura valoarea pentru a o distinge de non-valoare, imprumutam coordonatele valorii de la altii si le aplicam la propria persoana, fara a verifica daca sistemul de coordonate imprumutat este unul viabil sau nu. Ne multumim cu simpla prezumtie ca este adevarat, fara a incerca sa demonstram contrariul, ca doar sarcina probei nu ne revine din moment ce nu punem la indoiala nici un moment autenticitatea sa.
Nu suntem orbi pentru ca nu avem ochi, ori pentru ca cei pe care ii avem nu isi indeplinesc functiile, ci pentru ca refuzam sistematic sa-i deschidem, multumindu-ne cu ochii altora. Poate ca daca i-am deschide din cand in cand am vedea si noi ca ciobanul, magarul ori cainele ne poarta prin desert si ne amagesc cu magia mersului.
