Consiliul Concurentei, o institutie bizara daca e sa ne raportam la principiile economiei de piata, un fel de struto-camila a capitalismului, cu multe bune si destul de multe rele, este in Romania, dupa cum era de asteptat, o institutie mai mult decorativa, fara a avea rolul pe care Legea concurentei [1] o prevede: "Consiliul Concurentei are drept scop protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential normal , in vederea promovarii intereselor consumatorilor."
In Romania, Consiliul este departe de "asigurarea unui mediu concurential normal". Insasi formularea este utopica raportata la Romania, deoarece la noi inca nimic nu e normal, nu exista in multe domenii un mediu concurential care sa fie stimulat sau protejat, iar "interesele consumatorilor" nu intereseaza pe nimeni decat, poate, la nivel declarativ.
Normalitatea intr-o economie de piata libera, este ca piata sa se autoregleze, si nu sa fie reglata de catre institutii statale. Asta ar fi in teorie. Dar ca si orice teorie, teoria pietei libere, a capitalismului, are nevoie de "carpeli" de genul Consiliului Concurentei, fiindca s-a demonstrat si in aceasta privinta ca "viata bate filmul", ca pana la urma autoreglajul nu functioneaza, si mai periculos, ca de fiecare data va aparea un regulator ce face parte din piata, care va actiona in vederea protejarii interesului propriu, distorsionand astfel concurenta, cu efecte negative asupra "intereselor consumatorului". Consiliul Concurentei este astfel "service pack-ul" necesar in vederea reparari unuia dintre "bug"-urile teoriei piatei libere.
Rolul institutiei in Romania este unul covarsitor. Spun asta deoarece nu sunt mai multe atingeri aduse concurentei ca intr-o tara in curs de dezvoltare. Insasi aparitia reglementarilor moderne in domeniul concurentei este legata de dezoltarea pietelor si a liberului schimb.
Un exemplu timpuriu de reglementare in domeniul concurentei este Lex Julia de Annona, promulgata in timpul republicii Romane, in jurul anului 50 i.e.n. Pentru a proteja comertul cu porumb, s-au impus amenzi usturatoare asupra oricaruia care direct, deliberat si in mod insiduos oprea vasele de aprovizionare. Sub Diocletian, in anul 301 e.n un edict impunea pedeapsa cu moartea pentru oricine viola un sistem de tarifare. [2].
Existau deci , inca din antichitate, prevederi legislative de dreptul concurentei, insa o conceptualizare si teoretizare nu a avut loc decat odata cu aparitia in 1776 a cartii lui Adam Smith, "Bogatia natiunilor", unde se atragea atentia asupra problemelor ridicate de carteluri ori monopoluri, fara insa a se propune o solutie de combatere a acestora.
Toretizarea acestui domeniu a continuat prin opera lui John Stuart Mill, apoi neo-clasicii, Scoala de la Chicago, culminand in Europa prin Tratatul de instituire a Comunitatii Europene (Tratatul de la Roma), semnat in anul 1957, articolele 81-89 [3].
Se observa ca "suisurile" in ceea ce priveste reglementarilor concurentiale sunt direct corelate cu evolutia pietelor si a liberului schimb, ori de cate ori comertul a luat avant prin intensificarea schimburilor au aparut si noi reglemetari concurentiale, ca semn ca pietele nu se autoreglau si nu se autoregleaza nici acum, ca principiul liberalismului economic nu a putut fi aplicat in forma sa pura niciodata. La fel s-a comportat si legislatia romaneasca , Legea concurentei aparand in 1996, cel mai probabil sub presiuni europene, dar prevederile ei au inceput sa fie aplicate timid doar dupa anul 2000 (in cel mai pur stil autohton).
Se pare deci ca , desi ar trebui sa fie exact invers conform teoriei liberalismului economic, odata cu cresterea volumului schimburilor cresc si atingerile aduse mediului concurential, perfect logic practic,profund ilogic teoretic. Teoretic odata cu cresterea schimburilor si diversificarea atat a cererii cat si a ofertei piata ar trebui sa se autoregleze, sa apara pretul de echilibru ca punctul unde cererea si oferta se intalnesc, piata find protejata insasi prin pretul de echilibru ca expresie a adevaratei valori pe piata, toti actorii reglandu-si comportamentele economice in functie de acest pret. Practic, pe piata, comportamentul economic actual de maximizare a profiturilor tinde sa rastoarne pretul de referinta, ca acesta sa poata fi stapanit si controlat, fiind doar accidental expresia adevaratei valori, el avand de cele mai multe ori valori superioare sau inferioare (in functie de interese), semn ca piata nu se autoregleaza de la sine.
In pietele emergente, cum este si cazul Romaniei, pretul de referinta este controlat cel mai adesea prin oferta. In cazul acestor tari exista putini ofertanti pe piete, care pot oricand controla pretul spre maximizarea profiturilor lor, deoarece cererea este ridicata, justificand astfel si pretul, iar oferta inca nediversificata pana la aparitia unor noi investitori. Acesta este momentul optim pentru companiile existente deja pe piata care prin diferite modalitati controleaza pretul pentru a beneficia de profituri cat mai mari in acest rastimp, aliniindu-se apoi preturilor mai mici a ofertantilor care vor intra ulterior pe piata, dar realizand profituri uriase pana in acel moment (vezi spre exemplu cazul pietei telefoniei mobile, produselor bancare).
Se poate observa ca in ceea ce priveste pietele emergente exista un risc mai mare de practici anticoncurentiale decat pe pietele dezvoltate, tocmai datorita conjuncturii economice si politice in care se gasesc aceste state.
Din punct de vedere teoretic, piata ar trebui sa se autoregleze in momentul cresterii ofertei. Practic, este dupa cum am precizat mai sus exact invers. Astfel, cazurile supuse spre solutionarea Consiliului Concurentei au crescut constant dupa cum vedem in tabelul de mai jos[4]:
Evoluþia valorii amenzilor aplicate de Consiliul Concurenþei în perioada 2003-2006 (lei)[5]
Sa privim si evolutia schimburilor pe piata[6]:
Se observa ca desi schimburile au crescut pe piata la fel au crescut si numarul de cazuri si amenzile acordate de Consiliul Concurentei, semn ca piata nu se autoregleaza, ca oferta nu se diveresifica odata cu cresterea volumului schimburilor, ca teoria economica paleste in fata practicii economice, ca goana dupa profit nu tine cont de reguli, ca intr-adevar Consiliul trebuie sa existe, sfidand astfel pricipiul pur al liberalismului economic.
Dar daca tot exista.... nu ar trebui sa isi urmareasca obiectivele si scopul pentru care afost insituit? (" in vederea promovarii intereselor consumatorilor" printre altele?).
Aici deja este o alta discutie.
Intelegem din nou ca nu este nimic nou sub soare,ca istoria nu iarta, ca pana la urma ce iasa din pisica soareci mananca.
Se pare ca noi dorim cu tot dinadinsul sa fim bolnavi, cand putem sa fim sanatosi tun, sa tinem leacul la sertar, in loc sa-l folosim si sa ne insanatosim mai repede, mai ales ca vazand simptomele recunoastem boala si putem sa-i aplicam rapid tratamentul.
Consiliul Concurentei ar trebui sa fie tratamentul rapid si eficient pentru oprirea bolii, dar din pacate doctorul este roman de-al nostru care , sfidand principiile moderne ale medicinei, propune tratamente naturiste inspre insanatosirea pacientului , ca sa faca economie la singurul antidot din spital, fiind sigur ca nu este momentul optim pentru administrarea lui.
Pacientului i se prelungeste astfel suferinta pana in pragul mortii, cand doctorul (convins de data aceasta ca tratamentele naturiste nu au avut efect) administreaza antidodotul salvator, internand pacientul la terapie intensiva inspre triumful medicinei moderne.
1. http://www.consiliulconcurentei.ro/index1.asp?lang=ro
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Antitrust_law
3.http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/12002E/htm/C_2002325EN.003301.html#anArt82
4. http://www.consiliulconcurentei.ro/index1.asp?lang=ro
5.http://www.consiliulconcurentei.ro/diverse/Sinteza%202006%20Final.pdf
6. http://www.insse.ro/cms/files/pdf/ro/cap19.pdf
Normalitatea intr-o economie de piata libera, este ca piata sa se autoregleze, si nu sa fie reglata de catre institutii statale. Asta ar fi in teorie. Dar ca si orice teorie, teoria pietei libere, a capitalismului, are nevoie de "carpeli" de genul Consiliului Concurentei, fiindca s-a demonstrat si in aceasta privinta ca "viata bate filmul", ca pana la urma autoreglajul nu functioneaza, si mai periculos, ca de fiecare data va aparea un regulator ce face parte din piata, care va actiona in vederea protejarii interesului propriu, distorsionand astfel concurenta, cu efecte negative asupra "intereselor consumatorului". Consiliul Concurentei este astfel "service pack-ul" necesar in vederea reparari unuia dintre "bug"-urile teoriei piatei libere.
Rolul institutiei in Romania este unul covarsitor. Spun asta deoarece nu sunt mai multe atingeri aduse concurentei ca intr-o tara in curs de dezvoltare. Insasi aparitia reglementarilor moderne in domeniul concurentei este legata de dezoltarea pietelor si a liberului schimb.
Un exemplu timpuriu de reglementare in domeniul concurentei este Lex Julia de Annona, promulgata in timpul republicii Romane, in jurul anului 50 i.e.n. Pentru a proteja comertul cu porumb, s-au impus amenzi usturatoare asupra oricaruia care direct, deliberat si in mod insiduos oprea vasele de aprovizionare. Sub Diocletian, in anul 301 e.n un edict impunea pedeapsa cu moartea pentru oricine viola un sistem de tarifare. [2].
Existau deci , inca din antichitate, prevederi legislative de dreptul concurentei, insa o conceptualizare si teoretizare nu a avut loc decat odata cu aparitia in 1776 a cartii lui Adam Smith, "Bogatia natiunilor", unde se atragea atentia asupra problemelor ridicate de carteluri ori monopoluri, fara insa a se propune o solutie de combatere a acestora.
Toretizarea acestui domeniu a continuat prin opera lui John Stuart Mill, apoi neo-clasicii, Scoala de la Chicago, culminand in Europa prin Tratatul de instituire a Comunitatii Europene (Tratatul de la Roma), semnat in anul 1957, articolele 81-89 [3].
Se observa ca "suisurile" in ceea ce priveste reglementarilor concurentiale sunt direct corelate cu evolutia pietelor si a liberului schimb, ori de cate ori comertul a luat avant prin intensificarea schimburilor au aparut si noi reglemetari concurentiale, ca semn ca pietele nu se autoreglau si nu se autoregleaza nici acum, ca principiul liberalismului economic nu a putut fi aplicat in forma sa pura niciodata. La fel s-a comportat si legislatia romaneasca , Legea concurentei aparand in 1996, cel mai probabil sub presiuni europene, dar prevederile ei au inceput sa fie aplicate timid doar dupa anul 2000 (in cel mai pur stil autohton).
Se pare deci ca , desi ar trebui sa fie exact invers conform teoriei liberalismului economic, odata cu cresterea volumului schimburilor cresc si atingerile aduse mediului concurential, perfect logic practic,profund ilogic teoretic. Teoretic odata cu cresterea schimburilor si diversificarea atat a cererii cat si a ofertei piata ar trebui sa se autoregleze, sa apara pretul de echilibru ca punctul unde cererea si oferta se intalnesc, piata find protejata insasi prin pretul de echilibru ca expresie a adevaratei valori pe piata, toti actorii reglandu-si comportamentele economice in functie de acest pret. Practic, pe piata, comportamentul economic actual de maximizare a profiturilor tinde sa rastoarne pretul de referinta, ca acesta sa poata fi stapanit si controlat, fiind doar accidental expresia adevaratei valori, el avand de cele mai multe ori valori superioare sau inferioare (in functie de interese), semn ca piata nu se autoregleaza de la sine.
In pietele emergente, cum este si cazul Romaniei, pretul de referinta este controlat cel mai adesea prin oferta. In cazul acestor tari exista putini ofertanti pe piete, care pot oricand controla pretul spre maximizarea profiturilor lor, deoarece cererea este ridicata, justificand astfel si pretul, iar oferta inca nediversificata pana la aparitia unor noi investitori. Acesta este momentul optim pentru companiile existente deja pe piata care prin diferite modalitati controleaza pretul pentru a beneficia de profituri cat mai mari in acest rastimp, aliniindu-se apoi preturilor mai mici a ofertantilor care vor intra ulterior pe piata, dar realizand profituri uriase pana in acel moment (vezi spre exemplu cazul pietei telefoniei mobile, produselor bancare).
Se poate observa ca in ceea ce priveste pietele emergente exista un risc mai mare de practici anticoncurentiale decat pe pietele dezvoltate, tocmai datorita conjuncturii economice si politice in care se gasesc aceste state.
Din punct de vedere teoretic, piata ar trebui sa se autoregleze in momentul cresterii ofertei. Practic, este dupa cum am precizat mai sus exact invers. Astfel, cazurile supuse spre solutionarea Consiliului Concurentei au crescut constant dupa cum vedem in tabelul de mai jos[4]:
| Cazuri | 1997 | 1998 | 1999 | 2000 | 2001 |
| A. CONCURENTA | 171 | 231 | 402 | 437 | 811 |
Evoluþia valorii amenzilor aplicate de Consiliul Concurenþei în perioada 2003-2006 (lei)[5]
Sa privim si evolutia schimburilor pe piata[6]:
Se observa ca desi schimburile au crescut pe piata la fel au crescut si numarul de cazuri si amenzile acordate de Consiliul Concurentei, semn ca piata nu se autoregleaza, ca oferta nu se diveresifica odata cu cresterea volumului schimburilor, ca teoria economica paleste in fata practicii economice, ca goana dupa profit nu tine cont de reguli, ca intr-adevar Consiliul trebuie sa existe, sfidand astfel pricipiul pur al liberalismului economic.
Dar daca tot exista.... nu ar trebui sa isi urmareasca obiectivele si scopul pentru care afost insituit? (" in vederea promovarii intereselor consumatorilor" printre altele?).
Aici deja este o alta discutie.
Intelegem din nou ca nu este nimic nou sub soare,ca istoria nu iarta, ca pana la urma ce iasa din pisica soareci mananca.
Se pare ca noi dorim cu tot dinadinsul sa fim bolnavi, cand putem sa fim sanatosi tun, sa tinem leacul la sertar, in loc sa-l folosim si sa ne insanatosim mai repede, mai ales ca vazand simptomele recunoastem boala si putem sa-i aplicam rapid tratamentul.
Consiliul Concurentei ar trebui sa fie tratamentul rapid si eficient pentru oprirea bolii, dar din pacate doctorul este roman de-al nostru care , sfidand principiile moderne ale medicinei, propune tratamente naturiste inspre insanatosirea pacientului , ca sa faca economie la singurul antidot din spital, fiind sigur ca nu este momentul optim pentru administrarea lui.
Pacientului i se prelungeste astfel suferinta pana in pragul mortii, cand doctorul (convins de data aceasta ca tratamentele naturiste nu au avut efect) administreaza antidodotul salvator, internand pacientul la terapie intensiva inspre triumful medicinei moderne.
1. http://www.consiliulconcurentei.ro/index1.asp?lang=ro
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Antitrust_law
3.http://eur-lex.europa.eu/en/treaties/dat/12002E/htm/C_2002325EN.003301.html#anArt82
4. http://www.consiliulconcurentei.ro/index1.asp?lang=ro
5.http://www.consiliulconcurentei.ro/diverse/Sinteza%202006%20Final.pdf
6. http://www.insse.ro/cms/files/pdf/ro/cap19.pdf
