EXCLUSIV ONLINE Liderul de sindicat al poliţiştilor despre cum s-a născut sloganul «Ieşi afară, javră ordinară!»: „Nu e o ofensă, javră înseamnă om slab!” AICI
Mircea Badea a comentat joi seară amenda pe care a primit-o de la CNA pentru emisiunea din 25 august când a declarat că nu îl agreează pe Emil Boc şi că i-ar face rău. "Dacă o să am ocazia să-i fac rău lui Emil Boc, primul ministru al României, o să îi fac rău. Care este este problema din punctul de vedere al CNA-ului? Îl urăsc pe Boc!", a ţinut să repete realizatorul emisiunii-pamflet În Gura Presei.
"Nu se poate ca fiecare reprezentare a răului să fie bătaia. Răul poate îmbrăca multe faţete, nu înseamnă numai că primeşti un pumn în gură", a adăugat Mircea Badea. AICI
Pornind de la definiţia de DEX a aparenţei : "Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparenţă aşa cum se arată. adj. 1. nereal, imaginar; fals" mă întreb care poate fi viciul aparenţei.
Viciul aparenţei, care în acelaşi timp este şi elementul definitoriu al acesteia, este evidenţa. Adică din evidenţă se naşte aparenţa, fiind în mod indisolubil legată de aceasta.
După cum rezultă şi din definiţia de DEX a cuvântului, în procesul de identificare a oricărei aparenţe intervine, de fiecare dată, analiza evidenţei. Doar prin raportarea la o evidenţă (spre ex. de fapt) se poate trage concluzia unei aparenţe, pentru că recunoaşterea nerealului, imaginarului sau falsului presupun analiza unei anumite evidenţe, recunoscută de către persoana în cauză.
După rapiditatea cu care evidenţa ascunsă a aparenţei este recunoscută de către persoana în cauză există aparenţe clare sau vădite, aparenţe mai puţin clare sau aparenţe înşelătoare, şi aparenţe care se confundă cu falsităţile pe care le prezintă ca fiind adevărate. În legătură cu acest proces se mai foloseşte şi expresia "sfidează aparenţa", care va să zică recunoaşte aparenţa şi dezvăluie evidenţa.
În prezenta analiză ne ocupăm de aparenţele vădite, identificabile şi în cele două extrase din presa scrisă citate supra.
Domnul Mircea Badea, ale cărui emisiuni le urmăresc, în mod evident, şi sub ascunzişul unei aparenţe, a lansat prin intermediul spaţiului public o ameninţare directă la adresa premierului în funcţie- Emil Boc.
Deşi evidentă din orice punct de vedere (ameninţarea cu un rău de orice fel este tot o ameninţare), acesta încearcă ulterior să deturneze evidenţa ameninţării, şi să se ascundă în spatele multiplelor sensuri pe care cuvântul rău le poate avea.
Se scoate din joben şi definiţia din Codul Penal a infracţiunii de ameninţare (art.193 Cod Penal) : Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
Dacă ar fi să interpretăm strict juridic elementele constitutive ale infracţiunii, fără a intra cu totul în adâncimea textului, observăm că o exprimare verbală, indiferent de ce fel de exprimare este vorba, dacă se consideră că poate fi faptă păgubitoare şi poate fi de natură să inspire victimei (Emil Boc) o stare de temere pentru persoana sa (dacă este de natură să o alarmeze), poate constitui infracţiunea de ameninţare.
Prin folosirea unei retorici uşor identificabilă ca fiind forţată, Badea încercă a acredita , voit sau nevoit, aparenţa în defavoarea evidenţei, cu scopul de a promova aparenţa din categoria vădită în categoria aparenţă înşelătoare. Care va să zică .. am zis că îi fac rau ! şi s-a urmărit şi obţinut ca toată lumea să înţeleagă despre ce rău este vorba (după personalitatea prezentatorolui, gestică sau ton - imaginea clară a "smardoielii").
La fel şi cu scandările poliţiştilor... ieşi afară, javră ordinară!, nu poate constitui o ofensă, din moment ce "javră înseamnă om slab!"? Evidenţa vădită a scandărilor nu poate fi decât ofensa. Explicaţia ulterioară are acelaşi scop ca şi în cazul precedent: a promova aparenţa de la vădită - la înşelătoare, cu consecinţa de a nega cu şanse evidenţa.
Fără a fi partizan portocaliu, ci dimpotrivă, consider că indiferent de situaţie asemenea manifestări (care sunt din ce în ce mai frecvente) nu ar trebui în niciun mod legitimate, ci evident condamnate. Logica de tipul .... merită ei ... bine le-au făcut ...sau bine i-a spus..., şi deci susţinerea publică a unor asemenea gesturi declaraţii sau fapte, nu le poate legitima, fără a face abstracţie de fondul lor- care este evidenţa.
Ca atare, mai contează evidenţa? Injurăturile, ameninţările şi orice alte asemenea se legitimează în spaţiul public prin adaptarea la situaţia de fapt şi susţinerea publică? Ne mulţumim cu aparenţa mediocră servită ca evidenţă disimulată şi o acceptăm pentru că suntem în asentimentul gloatei?
Este evident că nu, dar aparent se pare că da.
